La multi, multi ani, Romania mea!!!

  

Servus, Romania, voi... calatori, indiferent unde va aflati!

Stiu... Sunt momente in care, ne vine sa plecam de aici, sa uitam de acest spatiu. Insa, sunt momente in care ne mandrim cu tot ce avem aici, cu tot ce ne ofera acest sfant pamant, cu tot ce ne ofera mai frumos oamenii de aici: prieteni, vecini, parinti, bunici.
Romanii, de-a lungul timpului, au indurat multe. Multe invazii ale turcilor care, s-au lovit de un Stefan cel Mare, Mircea mcel Batran, Mihai Viteazul, si multi altii... oameni care, au inteles ca fara rezistenta, neamul asta fain va pieri, intr-un final. 
Ardealul! Da... Ardealul nostru ce a reusit sa reziste prin credinta, prin cultura si, in final, prin pace. O pace ce nu o poate sterge nimeni din ochii lor, firi blande si omenoase. I-au primit npe toti la masa, indiferent de neam, sau confesiune.
La fel de omenosi, fratii lor moldoveni, bucovineni si munteni. Si-au pastrat co credinta nemarginita in Dumnezeu, in ideea ca vor reusi sa depaseasca toate obstacolele de ordin istoric, sau... hai sa-i spunem miselesc.

Astazi, la 26 de ani de la Revolutie, Romania reinvie, si merge spre alta era. 
Speranta, ca de acum incolo va fi mai bine, moare intotdeauna ultima!!!

LA MULTI ANI, OAMENI FAINI!

LA MULTI ANI, ROMANIA MEA!!!

   

     Jina, povestea unei minuni renascute

  

     Salutare tuturor, voi prieteni intru calatorie, saseasca sau nu, indiferent de locul in care va aflati!

   La un moment dat, iti dai seama ca ai o credinta, ca ai un Dumnezeu, ca ai un patrimoniu fenomenal, in acest sens. Prin urmare, curiozitatea, sau... nu stiu... poate ceva mai mult, te impinge sa-ti asculti inima si gandul si sa te indrepti spre anumite locuri, locuri care te umplu de dorinta de cunoastere, de mister, de datoria sfanta de a-ti afla originea.

   Un astfel de loc este Jina, o micuta, dar foarte importanta localitate din judetul Sibiu, mai exact din Marginimea Sibiului. Este un loc fermecator, daca iti dai seama de adevarata sa valoare, daca indraznesti, pur si simplu, sa faci cunostinta cu oamenii locului, in ale caror curti poti intra fara nicio grija, si asta... pentru ca ele iti vor fi mereu deschise.

Cu impresia asta am ramas dupa ce am ajuns aici, si am inceput sa hoinaresc pe micile sale stradute, astazi asfaltate.

Dar, nu vom vorbi azi despre acest sat, ci la momentul potrivit.

    

   Vedeti voi, dragii mei, exista lucruri care ni se arata si tot atunci ni se si dezvaluie, insa exista lucruri care ni se arata, dar poate ca... ele au o putere supranaturala de a ne evita si a ni se dezvalui la momentul potrivit. Unul dintre aceste lucruri este Biserica "Buna Vestire" din centrul Jinei, o cladire ce a gazduit atat de multa lume si atat de multe generatii, incat li s-a pierdut numarul.

   Care este povestea bisericutei noastre???

  Ca orice poveste, si cea de la marginea Sibiului incepe cu cea a inaintasilor nostri, ce au rezistat atatea sute de ani sub alte stapaniri, cum ar fi Regatul Ungariei si Imperiul Habsburgic, cu siguranta, cel mai aprig dusman al altor confesiuni decat cea catolica, cu precadere, cea ortodoxa in cazul de fata.

Dar, in rezistenta lor, romanii au stiut intotdeauna sa sfideze legile facute de altii pe pamantul lor strabun, si au luptat, atat cu arma in mana, cat si prin construirea de lacasuri de cult, sau infiintarea de mici lacasuri de invatatura in limba lor, la fel de veche precum ei insisi, aici, in Ardeal.

  Revenind la Jina, se pare ca inainte de biserica actuala, a existat o bisericuta de lemn. Se pare ca aceasta biserica, este tocmai Biserica de Lemn din Poiana Sibiului, care a fost vanduta de jinari, cand acestia si-au construit noul lacas. Informatiile le am de la preotul paroh al bisericii, parintele Pavel Oltean.

Ca o paranteza, as adauga ca, Biserica din Poiana a fost construita in 1766, la Jina(se pare) din lemn.Trebuie spus ca, la vremea respectiva, in care stapani erau habsburgii, romanii ortodocsi nu aveau dreptul sa-si construiasca biserici de zid. Doar cei care trecusera la noua confesiune infiintata chiar de ei, in 1698, adica la greco-catolicism, aveau ceva mai multe libertati.

De abia, odata cu domnia lui Iosif II, supranumit "Imparatul cel Bun", lucrurile se mai schimba, sau... cel putin, se incearca o schimbare. Astfel ca, pe la 1786-1787, Iosif da un edict prin care romanii primesc drept de constructie a bisericilor din zid. Asa se contureaza si ideea construirii unei alte biserici, de data aceasta de zid, la Jina.

  In 1795, vechea biserica de lemn este demontata si vanduta localnicilor din Poiana Sibiului, asa cum am amintit mai sus.

In acelasi an incepe constructia actualei biserici ce, cocotata pe un deal si inconjurata de o incinta, este parca pregatita de un lung asediu ce nu se mai termina, precum un pacat al omului ce-l urmareste pe acesta toata viata.

  De la parintele Oltean nu am aflat ce se intampla cu biserica in timpul Marelui Razboi din 1916-1918, insa, am aflat alte informatii destul de pretioase.

  Dupa cum am mentionat mai sus, constructia micutei biserici incepe in 1795 si se termina in 1801. Se pare ca, la construirea acestei biserici au contribuit si cei din Regimentul I Graniceri de la Orlat, despre care vom vorbi altadata.

Foarte important de mentionat este faptul ca, Jina, fiind localitate granicereasca, localnicii nu aveau dreptul la credinta ortodoxa. Probabil ca, austriecii se temeau de posibile legaturi ale oamenilor cu Tara Romaneasca, cu care, oricum oamenii locului aveau o legatura de sute de ani, prin practicarea transhumantei, Jina fiind una din localitatile marginene cu traditie in ciobanit.

Revenind la regiment, acestia au donat doua clopote, unul datat 1796, ce si astazi bat "Pentru cei ce or luptat/Pentru ast meleag furat." De la parinte am descoperit ca unul dintre ele este fisurat si nu mai este utilizabil la ora actuala. Insa, ajutorul, intamplator, sau nu, a venit de la sasii din Garbova(Alba) care, dupa ce au decis sa-si paraseasca locul natal, din cauza problemelor... eu le-as spune de mentalitate mai putin favorabila fata de ei, sasii, ce atatea au facut pentru Ardeal si Sibiu, au vandut clopotul bisericii lor celor din Jina. "Avem un clopot de 900 de kg, primit  de la sasii din Garbova!" exclama cu mandrie batranul preot ce incearca de ani de zile sa pastreze aceasta cladire asa cum este ea. Sigur, unii ar spune: "Sasii au facut o simpla afacere." Insa, pentru mine, gestul asta inseamna acel lucru numit "TOLERANTA",un cuvant pe care, din nefericire, noi il cam uitam in niste momente foarte importante. :(
  Sincer, nu am inteles niciodata acest lucru,dar, desigur, este alta discutie.
Revenind la biserica noastra cea alba, situatia ei actuala nu este prea roz, din pacate. Imi povestea parintele ca, aceasta biserica risca sa nu mai fie, daca nu se faceau niste interventii urgente. Si aici se intra putin in domeniul conservarii si al restaurarii.
  
  Ce se intampla la Jina???

Probabil pentru ca, satul nu era foarte bogat la vremea in care a aparut cladirea ecleziastica, mesterii care au cladit-o, au folosit ca liant argila, in loc de var care, este ceva mai rezistent. Din aceasta cauza, mica biserica a inceput sa aiba probleme, astfel ca, dupa cum spunea pr. Pavel Oltean, inca de prin 1913 se punea problema construirii unei noi biserici, ceva mai rezistente si mai mari. Acest lucru se va intampla prin 1937, cand jinarii il roaga pe Majestatea Sa regele Carol II sa le faca o biserica.

Insa, in ciuda noilor schimbari, batrana biserica a "Bunei Vestiri" a continuat sa sfideze legile indeferentei si a rezistat, precum un ostean ranit in lupta, ce se intoarce victorios. Dar, vedeti voi, asa cum noi ajungem la probleme la varste inaintate, tot asa aceasta cladire a inceput, incetul-cu-incetul, sa aiba probleme din ce in ce mai mari.

"Nu stiu cat va mai rezista... :("

Asta imi spunea cu mare regret, dar cu mare dragoste fata de valoare, omul nostru ce de preste 40 de ani isi calauzeste "turma" spre valorile morale cele mai importante, pe care le poate avea un om in viata lui.
Ei bine, omul asta se lupta sa pastreze cladirea asta minunata asa cum e ea. Inainte de revolutie, a inceput un proces de restaurare destul de masiva asupra cladirii, cand s-a intervenit asupra zidurilor, prin ancorare, pentru ca altfel risca sa se prabuseasca, prin construirea unor contraforti de piatra, ce inainte nu existau, si interventii la temelie. De asemenea, la piuctura s-a intervenit de mai multe ori, din cauza degradarilor, atat naturale, cat si provocate de niste restaurari necorespunzatoare.

Si turnul a suferit o ancorare fata de corpul bisericii. Mai mult decat atat, jugul clopotului cel mare a fost modificat pentru a fi mai usoara manevrarea lui. Mi s-a spus ca, inainte de asta, turnul a avut de suferit, din cauza trepidatilor mult prea mari, provocate de sunetul clopotului.

"Statul si Mitropolia nu ne-au ajutat!"

Din pacate, cei care ar trebui sa aiba grija de patrimoniul lor, prefera sa stea de o parte, fara sa faca nimic pentru el.
Parintele Pavel are un regret, acela ca statul nu l-a ajutat in demersul sau. Nici Mitropolia Ardealului nu a miscat un deget, se pare, dupa spusele dansului.
"Tot ce s-a facut aici, am facut din banii nostri, si cu ajutorul unui fost ministru al Culturii pe care il cunosteam! Trebuie sa ai pile!" Si da, din pacate, trebuie sa mergi,in continuare, ca o sluga, cu peschesul corespunzator pentru a putea fi ajutat. 
Momentan, minunea de la Jina s-a infaptuit, si biserica este in regula, chiar daca mai sunt multe de facut la ea.

Jina, povestea unei minuni renascute! O minune de cladire ce se incapataneaza sa ne arate ca, avem datoria sfanta de a ne apara mostenirea si credinta strabunilor, cu orice pret!

IUBITI-VA TARA SI LOCURILE NATALE, ASA CUM NU O FACE ALTCINEVA!!! :) ;)

  O calatorie prin Romania frumoasa!-Cazanele Dunarii  (partea II)

   Servus, prieteni intru calatorie, indiferent unde va aflati! Imi cer scuze pentru mica pauza pe care am facut-o, dar am fost putin pe la Sibiu, pe care l-am gasit in haine medievale. Dar despre asta vom vorbi in alta zi. 
   Astazi, ne continuam turul prin tara si vom vedea cateva lucruri legate de Cazanele Dunarii si, vom merge spre nord, la Castelul Corvinilor, asa cum v-am promis data trecuta.
Asadar, hai in vacanta!!!

   Va spuneam, data trecuta ca, am ajuns spre seara intre soldatii de piatra care, apara cu strasnicie apa Dunarii si pe locuitorii care traiesc pe malurile sale, atat de parte romaneasca, cat si sarbeasca.
  In drumul nostru spre un loc de odihna, intr-un golf aflat intre Orsova si Dubova, sta si... nu suspina, asa cum spune poezia "Muma lui Stefan cel Mare" :))),ci, mai degraba asteapta sa fie descoperit, chipul ultimului rege dac, Decebal. Parca ar fi acolo de cand stramosii mei, si ai nostri erau stapani pe aceste meleaguri.
Insa, chipul lui Decebal nu este atat de vechi, pe cat pare. Proiectul acestui gigant ii apartine lui Iosif Constantin Dragan, un om de afaceri roman si istoric, se pare, care a finantat lucrarea. Sculptura a inceput sa ia avant prin 1994, si s-a facut cu ajutorul unor alpinisti. Astazi, este realizat in proportie de 60-70%, din cauza lipsei fondurilor, din cate am aflat. Este o sculptura cu dimensiuni impresionante, inaltimea sa fiind de 55 m, iar latimea de 25 m.

  Un alt obiectiv, aflat in apropiere de chip, dar de partea cealalta a podului peste golf(spre Dubova) este Manastirea Mraconia, sau Mracunea, cum era cunoscuta in alte vremuri. Am mai vorbit despre ea putin, intr-o postare de a mea de pe Faebook. 
Manastirea Mraconia apare in peisajul dunarean prin sec. XV, dar, este distrusa de mai multe ori, apoi, inundata de apele Dunarii, atunci cand se construieste barajul Portile de Fier I. 
Povestea manastirii actuale incepe prin 1993 cand, la initiativa mai marilor bisericii de la acea vreme, iau decizia construirii unei noi manastiri pe malul noului lac format de bararea Dunarii. Astfel, se construieste actualul ansamblu, construit pe un fost punct de observatie si supraveghere a ambarcatiunilor care treceau pe Dunare. Dar, ce este cu acest punct de observatie de langa Dubova???
Ei bine, inainte de construirea complexului Hidro-energetic Portile de Fier, nivelul fluviului de afla cu aproximativ 30 m mai jos fata de nivelul actual. Astfel ca, in dreptul actualei manastiri nu puteau trece doua nave in acelasi timp, punctul de observatie fiind menit sa dirijeze navele pe acel sector. Odata cu cresterea nivelului apei, punctul Dubova este dezafectat si inlocuit, in ultimii ani, aceasta veche, si noua-in acelasi timp-manastire.

  Dar, parca totul este altfel de la nivelul apei, nu???

  Cateva cuvinte despre cazane, si apoi alte imagini foarte fainde de acolo:
  Asadar, ceea ce numim noi Cazanele Dunarii, sunt de fapt niste chei prin care fluviul isi croieste drum spre Sulina, Chilia si Sf. Gheorghe. Aceasta forma de relief exista atat pe partea noastra, cat si pe partea sarba.

Acum, bine-bine, dar de unde vine numele de cazane???
Ei bine, numele acestei portiuni de defileu provine de la faptul apele Dunarii se loveau de stanci, asta inainte de construirea barajului. Lovindu-se, apele dadeau un aspect de fierbere si, de aici denumirea pe care o cunoastem si astazi. Ele sunt impartite in doua parti: Cazanele Mici(prima parte) si Cazanele Mari(partea a doua). Tot inainte de construirea barajului, drumul din partea Romaniei mergea si pe langa Cazanele Mari. Din pacate, dupa baraj, cand Dunarea a crescut, drumul de pe langa stanci este scufundat.

Ulterior, drumul este construit ceva mai sus, insa nu se mai continua si in Cazanele Mari, ele ramanand practicabile doar cu barca.








 Si, uite asa, a venit vremea sa ne plimbam si cu barca. La plimbarile cu barca, e bine de stiut ca cei care fac aceste plimbari, fac si ghidaj turistic. In acest fel, voi puteti afla multe informatii despre aceasta zona minunata. Traseul porneste de la Chipul lui Decebal, despre care am vorbit mai devreme, se continua cu Mraconia, Cazanele Mari, Cazanele Mici, Grota Vetereani si Pestera Ponicova.

   Ca si subteran, avem la dispozitie doua pesteri, respectiv Grota Veterani si Pestera Ponicova. 
   Grota Veterani este o mica pestera aflata pe malul Dunarii. Aceasta a fost folosita de-a lungul timpului de diferite populatii: daci, romani, si in cele din urma, austrieci, care din sec. XVIII si pana la prabusirea Imperiului Austro-Ungar, au detinut aceste tinuturi banatene. Povestea pesterii ne-a fost spusa de unul dintre rangerii Parcului Natural Portile de Fier, si o s-o impartasesc si eu cu voi. 
Povestea ei incepe in vremea dacilor, cand ea era folosita pentru a aduce ofrande zeilor si, mai ales, lui Zalmoxe. Apoi, cand romanii ajung aici, acestia infiinteaza o garnizona fortificata la gura grotei, garnizoana de aparare a frontierei. Traditia cu fortificatia nu se opreste aici, si ajunge pana in vremea Habsburgilor, cand, la randul lor iau decizia infiintarii unei garnizone fortificate de frontiera. Se pare ca unul dintre cei care au avut initiativa asta, a fost un general de origine italiana, pe nume Francisc Veterani. De fapt, de la acest om provine si numele grotei.

 Cel mai interesant lucru din pestera, este o fereastra prin care, in fiecare dimineata, in jurul orei 10, lumineaza toata pestera. In trecut, undeva in fundul grotei se afla camera generalului, tocmai ca, in acea camera sa intre lumina care trece de fereastra pesterii.

Si mai interesant, aceasta fereastra avea dublu rol: acea parte cu lumina, si era folosita pe post de orificiu de aparare a garnizoanei, austricii avand acolo amplasat un tun. Cum ajungeau acolo sus??? Pestera dispune de un mic drum ce s-a format prin depuneri ale mineralelor. Asa ajungeau, oamenii nostri acolo. Dupa ce o parte a acestei formatiuni s-a prabusit, ei au construit alt drum din lemn.
Astazi, pestera face parte din Parcul Natural Portile de Fier, si este vizitabila.

Cam asta este povestea noastra din Cazane. Sper din tot sufletul sa ajungeti aici, pentru ca, nu-i asa, Romania noastra este unica. Iubiti-va tara, asa cum nu o face altcineva, cu bunele si relele ei!!!
Ne vedem la Hunedoara, paaa!!! :*
 

  O calatorie prin Romania frumoasa! partea I

 

  Vine o vreme in care, fiecare dintre noi, trebuie sa-si gasesasca o activitate de vacanta. Si ce activitate poate intrece una din cele mai faine lucruri pe care le poate face omul? Evident, este vorba de calatorie, pentru ca, asta este si scopul blogului: de a promova calatoria si tara asta care este absolut geniala, cu bunele si relele ei.
Asa ca, hai in vacanta!!!

  Eu am avut parte de o vacanta minunata, mai exact un tur prin tara mea. Poate va intrebati, unii dintre voi: "Tu cand vei ajunge sa vizitezi alta tara ca Germania, Italia sau... Spania?". Da, e adevarat, sunt si alte destinatii in lume, dar, eu va intreb altceva: "Cand vizitati Romania?" 
Dar, hai sa nu mai lungim vorba si sa ne punem pe plibarit, zic.;)

  Traseul nostru(eu, tatal meu si niste prieteni de familie) a pornit la drum din orasul meu aparat de culmi montane, Busteni. Scopul?... Acela de a ajunge la Cazanele Dunarii, pentru prima data. Asa ca, intr-o dimineata destul de racoroasa din punct de vedere termic, dar calduroasa sufleteste, am purces la drum. Prima impresie a drumului pana acolo ti-o formezi odata ce vezi peisajele minunate care te inconjoara pe parcursul drumului tau spre un alt spatiu, un spatiu ce, pentru oamenii zonei este un fel de "axis mundi", centrul lumii lor.

  Acolo, in acest spatiu despre care, unii ar spune ca, seamana cu Grecia sau... Muntenegru, datorita intal

nirii muntelui cu apa, am ajuns seara. Prin urmare, aici s-a petrecut si prima noastra pauza; in apropiere de Orsova, la Svinita. Dar, inainte de a ajunge acolo, nu puteam rata manastirea Cozia, cu batrana ei biserica, veche de aproape 700 de ani. Este vorba despre prima ctitorie a lui Mircea cel Batran din anii 1386-1388. Ea a fost refacuta de mai multe ori, inclusiv in vremea lui Constantin Brancoveanu, cand biserica primeste un pridvor. Ultima data, este refacuta pe la sfarsitul secolului XIX, cand este restaurata de catre francezul Andre Lecomte de Nouy. 
  Drumul e lung pana la Cazane, dar foarte fain. Cu cat te apropii mai mult de Dunare, cu atat incepi sa intelegi ca oamenii astia au o libertate aparte, precum apa care curge lin spre Sulina si spre "Marea cea Mare". 
Spre seara, ajungem in zona barajului Portile de Fier I, un obiectiv pe care nu vi-l pot arata datorita faptului ca este obiectiv strategic al Romaniei. Pot sa va spun doar ca, este cea mai mare hidrocentrala de care dispune tara noastra. Barajul este construit in anii comunismului, intre anii 1968-1972, impreuna cu autoritatile iugoslave de la acea vreme. Prin urmare, localitatile aflate la amonte de actualul baraj au fost inundate de apele Dunarii, printre ele aflandu-se, insula Ada-Kaleh si vechea vatra a orasului Orsova(declarare a orasului in 1923).

 

  Actuala Orsova este un oras situat pe malul noului lac formata prin bararea Dunarii, si este considerat cel mai tanar oras din lume. Constructia orasului de acum incepe prin 1966 si dureaza cam pana prin anii '70, oficial. De fapt, orasul continua sa se dezvolte si astazi si are imaginea unei statiuni aflate pe malul unei mari intre munti. Vechea Orsova, a carei vetre este inundata, este o veche localitate si cetate de frontiera intre Regatul Ungariei si Imperiul Otoman. Orsova a fost dintotdeauna o localitate ravnita de diferite state, sau puteri statale. Prin secolul 18, Orsova impreuna cu tot Banatul Montan, intra in componenta Imperiului Habsburgic. Astazi, Orsova este o localitate complet noua.

In postarea viitoare vom urma cursul Dunarii prin minunatele sale Cazane, dupa care ne vom indrepta spre nord si spre fabulosul castel de la Hunedoara.

Pana atunci, nu uitati sa va iubitit tara, cum nu o face atcineva, cu bune si cu rele.