Esente timisorene
No, servus dragii mei calatori ce colindati Romania in lung si in lat.
Dupa cum stiti, la finalul lunii aprilie, aveam sa descopar, iar apoi sa impartasesc cu voi, un oras ce a fost si este, in continuare, o experienta foarte placuta pentru mine. Orasul se numeste Timisoara! Acel oras care, pe tot parcursul vietii sale de pana acum a suferit distrugeri si transformari care sunt aproape de incredibil. Situatii care au fost aproape de neimaginat in viata acestuia, cu maghiarii sai de la inceput, apoi cu otomanii sai cei ahtiati dupa marirea imperiului, cu austriecii sai cei magnifici care au recladit orasul si care l-or transformat in ce este astazi.
Iata ca acum, Timisoara face parte din teritoriul Romaniei, si cu toate acestea, eu consider ca esenta nu si-a pierdut-o. Dintotdeauna, chiar si in vremea turcilor, cand cetatea le apartinea lor, orasul asta a fost multicultural si chiar daca s-o metamorfozat, aceasta adunare de neamuri nu s-o risipit cu totul, si inca exista acolo vorba sarbeasca, sau maghiara.
Cel mai probabil, asta este esenta Timisoarei, o esenta ce probabil nu se va pierde.
De data asta, m-am plimbat ceva mai multprin zona cetatii austriece de aici, in speranta ca pietrele fatetate ale cladirilor vorbesc si spun aceste povesti tuturorcelor care treg pragul frumoasei urbe. Evident, acolo am gasit glasuri de oameni. Da! Oameni din diferite parti ale Europei, ce ajung sa faca din Timisoara un furnicar, odata cu ajunul anului 2021, cand Marea Capitala a Vestului va deveni si capitala a culturii europene, dupa ce, cu ceva ani in urma, de acest privilegiu s-o bucurat Vesnicul Burg al Hermannstadt-ului.
De data asta, am gasit o Timisoara in plina schimbare, si dornica de a arata ce are ea mai de pret, asa cum am scris intr-o descriere de pe Facebook-ul meu, o lume multi-arhitecturala.
De ce spun asta?
Poate, doar dintr-o pasiune de a mea pentru arhitectura veche, sau...poate pentru ca orasul asta a ajuns la o incredibila forma de armonie intre ceea ce au creat austriecii cei militaristi si cuceritori, si ceea ce s-o creat dincolo de cetate, in Marea Piata a Operei, si in cartierele ce, impreuna cu Cetatea, intregesc frumosul peisaj creat de mana omului, ce este scaldat si racorit de canalul realizat de imperiali, in secolul al 18-lea, pe raul Bega.
Insa calatoria mea nu a inceput asa...
Calatoria mea a inceput in tren, normal :))) . Un drum lung, poate pe undeva, prea lung, ajungand sa ard de nerabdare in cautarea mea a acestor minunatii.
Pana sa ajungi la Timisoara, in drumul tau, calatorule, te lovesti de peisajul dat de Dunare si ale sale Porti de Fier, ce iti dau senzatia ca, in zona Orsovei, zona se scalda in mare, iar, in departare, vezi foarte insule stancoase, si, totodata, pline de vegetatie.
Acesta calatorie, continua cu Valea Cernei, insa, dat fiind faptul ca, am fost fascinat de Muntii Banateni, nu am putut realiza nicio fotografie. Efectiv, pe parcursul traseului, pana ce trenul ajunge molcolm in Gara Caransebes, nu stii unde sa te uiti. De aceea, eu va sfatuiesc sa parcurgeti aceasta zona, aproape necunoscuta astazi. Cu parere de rau, Banatul nu prea se bucura de promovare. As spune, chiar deloc, din pacate! :(
Insa, odata ce treci de necunoscut, orizontul se arata din nou, din moment ce drumul trenului se apropie de final: Gara de Nord Timisoara.
Si atunci, in primavara, ca si acum, am avut un mic ghid, in persoana unei prietene foarte bune, care a fost dornica in a-mi arata locuri din acest oras, cu tot ce inseamna el. Va pot spune ca este un oras foarte usor de invatat, asa cum am explicat putin si in articolul trecut. Timisoara seamana cu Torino.
M-am bucurat mult sa revad Piata Operei, cu Catedrala ei cu tot, si cladiri de acum 100 de ani, tributare ale arhitecturii Secession(ramura austriaca a Art-Nouveau), create, in mare masura, datorita arhitectului de atunci al orasului, domnul Szekely Laszlo. Omul asta a reusit sa schimbe fata orasului, si sa uneasca toate cartierele timisorene, despartite doar de Bega si de malurile acesteia, transformate astazi, in zona de promenada.
Parca si porumbeii se bucura de ceea ce exista in jurul lor. :)
Din nou am revenit in cetate, in fumoasa Piata a Domului(Unirii). Ei bine, amintind de aceasta piata, acolo erau pregatiri de Ziua Timisoarei, adica ziua de 3 august.
De ce? Ei bine, la 3 august 1919, in piata sunt cantonate trupele romane, ce au luptat in Primul Razboi Mondial. De aici, Piata Domului isi trage actuala denumire de Unirii.
Insa, legatura ei cu "patria mama" se cam opreste aici, pentru ca este o piata creata exclusiv de austrieci, dupa niste planuri bine stabilite, asa cum erau realizate, in marea lor majoritate, cetatile bastionare ale anilor 1700.
Cu toate ca, pana la demolarea zidurilor, a fost un oras militar, in mare parte, zona Cetate este dominata si de frumoase edificii baroce: Casele Canonicilor, Domul Romano-Catolic, Catedrala Episcopala Sarba, Palatul Baroc.
Data viitoare, vorbim si despre parte simpatica a orasului, si vom vedea cum niste mate simpatice te intampina cu toata caldura.
Daca ajungeti in zona, nu ratati nici parcurile orasului, care sunt impresionante locuri de verdeata si liniste!
Calatorie buna sa aveti, indiferent unde va aflati!!