Destinul unui simbol
-Catedrala Mitropolitana Timisoara
Sunt momente uneori, in care stau si ma intreb daca stim ce reprezinta lumea in care traim, cu bune, cu rele, cu familii, cu prieteni... Locuri pline de simboluri si de constructii ce ajung sa ne reprezinte, indiferent de arhitectura, de autor si de epoca.
Postarea de azi nu trebuia sa fie trista, ci trebuia sa arate maretia unei constructii extrem de frumoase si cu o simbolica aparte pentru acele locuri.
Poate ca, tristetea face si ea parte din aceste simboluri, care nu pot fi negate.
In momente ce nu tin cont de timp si de lucruri fericite, astazi vorbim despre frumoasa ctitorie a Regelui Mihai I de la Timisoara, si anume, Catedrala Mitropolitana.
In conditiile in care, in Timisoara secolului XIX, traia si o populatie de confesiune ortodoxa, formata din romani si sarbi, acestia imparteau aceeasi biserica drept catedrala ortodoxa, ceea ce ii reprezenta ca credinta. Este vorba despre Catedrala Episcopala Sarba, construita pe la jumatatea secolului XVIII in plin centru al orasului, atunci inconjurat de ziduri puternice, si conceput ca planimetrie de la zero de autoritatile Imperiului Habsburgic dupa ce, cetatea fusese cucerita in 1716 in defavoarea Imperiului Otoman, ce o detinea din 1552.
Frumoasa catedrala sarba fusese construita undeva intre anii 1745-1748, in actuala Piata a Unirii, la vremea respectiva fiind cunoscuta ca Piata Domului, datorita Domului Romano-Catolic, aflat pe partea opusa a careului, fata de biserica sarbeasca.
Romanii si sarbii vor impartii aceasta faina biserica pana in 1865, cand cele doua entitati ortodoxe se separa, romanii trecand sub jurisdictia Episcopiei Ortodoxe din Arad.
Dupa acest moment, populatia din Timisoara, cei din zona cetatii mai bine spus, sunt nevoiti sa isi caute un alt lacas de cult. Asa vor ajunge sa mearga la slujbe la o biserica aflata undeva pe malul Begai: Biserica Sf. Ilie din Fabric.
Biserica fusese initial construita undeva pe la inceputul secolului XIX, apoi, dupa o regularizare a canalului Bega, biserica este reconstruita prin 1913. Cu timpul, populatia romaneasca incepe si ea sa se afirme, iar dupa Marea Unire, se pune problema construirii unei noi biserici in noul-format cartier Cetate, cartier format dupa demolarea zidurilor fortificatiei, si a crearii a ceea ce cunoastem astazi ca fiind Piata Operei, si a frumoaselor cladiri realizate de marele arhitect Szekely Laszlo.
Abia in perioada interbelica, cei din Cetate vor avea o noua biserica, la inceput in zona 700, construita undeva prin anii '25-'26, urmand ca in anii '30 sa se puna problema construirii unui lacas mult mai mare.
Pentru asta, a fost ales terenul ocupat astazi de Parcul Catedralei, prin care, inaintea Marelui Razboi trecea calea ferata ce facea legatura intre Timisoara si Bazias.
In anii '30, autoritatile bisericesti de la Arad decid sa inceapa demersurile pentru constructia noii biserici, ce va deveni, in final, catedrala. Prin urmare, se face un concurs pentru aspectul cladirii in care sunt propuse mai multe proiecte a diferiti arhitecti. In final, este ales proiectul arhiectului bucurestean Ioan Traianescu, cel care a avut un plan destul de indraznet pentru vremea respectiva, de a combina stilurile folosite in diferitele provincii ale Romaniei Mari intr-un tot unitar. Se cunoaste faptul ca Traianescu, care era si profesor la Academia de Arhitectura din Bucuresti, construise niste biserici ce aveau sa fie model pentru marea sa catedrala, ele fiind cunoscute ca surori a bisericii banatene.
Asadar, in 1936 incep constructiile cladirii. Pentru ca terenul era mlastinos, era nevoie ca masiva constructie sa nu se scufunde, asa ca solutia consta in a construi peste o fundatie formata din aproape 1.300 de piloni din beton.
Ca si astazi, cand avem o problema cu Catedrala Mantuirii Neamului, si la vremea respectiva existau diferite pareri cu privire la noua constructie. Multi o contestau pentru ca nu era o prioritate a orasului.
Cu toate acestea, lucrarile au continuat, in ciuda problemelor cu care se confrunta tara, avand in vedere ca Regele Carol II incepuse sa aiba niste viziuni foarte radicale in ceea ce priveste conducerea unui stat.
In 1944, cand trupele germane incep sa se retraga, orasul Timisoara trece ptin niste momente extrem de grele. In zilele de 30 si 31 octombrie 1944, orasul este puternic bombardat fiind avariate numeroase cladiri. Printre acestea, cea mai afectata a fost vechea gara din Iosefin, aici fiind necesare reconstructii, ce nu erau tocmai exacte cu aspectul initial al cladirii. In anii '70, este reconstruita cu totul, nemaiavand nimic de a face cu vechea gara, din nefericire. :(
Revenind la catedrala noastra, nici ea nu este tocmai ferita de bombardamente. Asupra ei si a terenului sunt lansate 6 bombe, dintre care doar 1 explodeaza aducand mici avarii fatadei, ce vor fi remediate ulterior.
Inaugurarea va avea loc doi ani mai tarziu, in prezenta Majestatii Sale Regele Mihai I, a altor membri oficiali si a prim-ministrului Petru Groza.
Mihai I, care in anii '30 era print mostenitor si Mare Voievod de Alba-Iulia, adica pe timpul constructiei catedralei, este considerat a fi ctitor al bisericii, impreuna cu Vasile Lazarescu, cel care va deveni primul mitropolit al Banatului in 1947.
Din anumite surse, am aflat ca tablourile celor doi ctitori nu au avut o istorie prea fericita, ele fiind acoperite cu scene bisericesti, comunistii nevrand sa mai auda de Mihai I, pe care il exileaza la 30 decembrie 1947. Din pacate, nu am gasit imagini cu cele doua tablouri acoperite, si nu va pot oferi detalii.
Asadar, Regele Mihai - care tocmai a trecut la cele vesnice - este unul dintre simbolurile care caracterizeaza aceasta catedrala, devenita, la randul ei, simbol al Timisoarei.
Destinul acestui monument nu a fost foarte roz nici ulterior, fiind martor al unuia dintre cele mai dramatice evenimente de la Timisoara, Revolutia din 1989.
Ea incepuse ca o miscare pasnica, la casa pastorului reformat Laszlo Tokes, care avea ceva probleme cu autoritatile comuniste. Ce va urma dupa, se va transforma intr-o adevarata baie de sange amestecata cu gloantele soldatilor care primisera ordin sa traga. In ziua de 16 decembrie 1989, protestele de la Biserica Reformata se intensifica si ulterior autoritatile se gasesc nevoite sa trimita forte de ordine pentru restabilirea ordinii.
In 17 decembrie, cu ordin de la Bucuresti, pornesc spre Timisoara trupe militare de la unitati din Lugoj, Arad si Buzias, si se da ordin sa se traga in populatie, in zona centrala a orasului.
Din pacate, la catedrala, care devenise un refugiu pentru revolutionari si unde acestea incepusera sa cante "Desteapta-te Romane", cei care se aflau pe trepte atunci, nu mai sunt printre noi. :((
Astazi, ea este un adevarat simbol al orasului, si nu neaparat prinn perspectiva marimii, sau a faptului ca este un obiectiv turistic, cat mai ales prin faptul ca ea a fost martorul tacut a schimbarii prin martiriu a acestui popor!
Dumnezeu sa va odihneasca mari eroi!!! :(((
