Povestea merge mai departe
Servus, dragilor!
Nu de putine ori m-am gandit la faptul ca unele povesti de-ale parintilor si bunicilor mei, legate de epoca traita de ei, ar putea fi adevarate. Acele povesti legate de fabrici si uzine, povesti ale unor epoci mai mult sau mai putin tulburi, prin care spatiul actual al Romaniei a trecut. Si da, povestile sunt adevarate, indiferent ca vrem sa credem, sau nu.
O astfel de poveste avem la Brasov. Vedeti voi, in toata istoria lui de peste 800 de ani, Brasovul de acum, sau Kronstadt-ul de pe vremuri, a fost mereu un oras important, vazut ca un potential enorm pentru dezvoltarea negotului si, mai tarziu, al industriei. Insa, subiectul nostru de azi nu este atat de vechi.
Totul porneste in 1925, cand, probabil, manati de performantele pionierilor aviatiei de la noi, se decide infiintarea societatii Industriei Aeronautice Romane, adica ce stim astazi drept IAR Ghimbav. Interesant ca, initial, IAR nu a fost la Ghimbav, ci la Brasov. Imediat dupa Primul Razboi Mondial, o noua tehnologie incepe sa ia avant, in timpul conflagratiei fiind mai mult un experiment. Ca si in cazul masinilor, in doar 10 ani, aproximativ, tehnologia avioanelor se dezvolta atat de tare, incat se ajunge la fabricarea avioanelor atat in scop comercial, cat si militar. In acest fel IAR Brasov isi incepe activitatea oficiala in 1927, cand fabrica este inaugurata in prezenta prim-ministrului Ionel Bratianu, si a unor oficiali francezi, actionari la fabrica brasoveana.
Cam pana in 1938, actionaratul fabricii era public-privat, cum i-am spune astazi, adica parte din ele apartineau unor investitori francezi, parte din ele unei firme din Arad, Astra Arad(exista si astazi) si o parte statului roman. Cu timpul, statul preia din actiunile societatii, pana cand in '38 o preia pe toata in custodie, iar aici se vor produce avioane pana dupa Cel de-al Doilea Razboi Mondial. Pana in anii '30, IAR fabrica avioane sub licenta franceza...cam ce face si Dacia astazi, cu masinile...oarecum. :)))) In 1930, un oarecare Elie Carafoli, un grec crescut si educat la Bucuresti si apoi la Paris in domeniile fizicii si ale aeronauticii, creaza primul avion de conceptie 100% IAR, IAR CV-11. Se spune despre avionul lui Carafoli ca era unul dintre cele mai avansate din lume, din punct de vedere aerodinamic, la vremea respectiva. De asemenea, tipul asta este printre parintii tunelului aerodinamic. Cat a lucrat si a fost director in cadrul IAR-ului, Elie Carafoli concepe alte avioane, variante imbunatatite ale IAR 11: IAR 12, IAR 13, IAR 22...etc. Practic, Brasovul devenise un adevarat furnizor pentru aviatia romana, mai ales ca, pe langa avioane, aici se produceau si accesorii militare pentru avioane. Industria lor se baza in mare masura in productia de avioane de antrenament, avioane de vanatoare si bombardament si avioane de vanatoare simple. In anii 40, odata cu inceperea Celui de-al Doilea Razboi Mondial, la Brasov intra in fabricatie un model de avion de vanatoare folosit in perioada respectiva, IAR-80, care ulterior prin anumite imbunatatiri ajunge la versiunea IAR-81.
De-asemenea se pare ca la IAR a fost fabricat sub licenta celebrul Messerschmitt 109, avion de vanatoare folosit de aviatia Germaniei Naziste, aparat cu care IAR-ul nostru 80 semana destul de mult, ca aspect.
Din pacate, in 1944, cand Romania schimba tabara, si o lasa balta cu Germania lui Hitler, fabrica este bombardata, iar productia se va muta la Ghimbav.
Data viitoare vom descoperi continuarea povestii de la IAR Brasov si retehnologizarea ei pentru fabricarea tractoarelor.
Pana atunci, nu uitati ca tot ce ne inconjoara are cate o poveste de spus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu