Lolele, o istorie a normalitatii

     Multe lucruri are aceasta lume sa ne spuna, mai ales in ceea ce priveste toleranta si bucuria aceea de a ne bucura impreuna de ceea ce ne ofera anumite traditii, sau anumite obiceiuri.  De mult timp asteptam acest eveniment, la care, in sfarsit am ajuns sa ajung. De fapt...daca stau sa ma gandesc mai bine, acest eveniment a venit la mine.  Despre ce este vorba?

    Exista in mijlocul lumii sasesti un obicei, ce seidentifica cu aceasta magnifica regiune, pe care, sasii au reusit sa o pastreze intr-o atmosfera de poveste. Este vorba despre Valea Hartibaciului, iar asa cum o sa vedeti, astazi vorbim despre celebrele lole agnitene.

            Ce sunt lolele???

     Istoria oficiala a acestei datine incepe undeva pe la 1689, cand, aceste lole sunt atestate ca aparatoare ale lazilor breslelor agnitene, care urmau sa ajunga la noii starosti ai fiecarei dintre ele. Insa istoria neoficiala a lolelor nu a fost inca deslusita. Se presupune ca sasii au adus din zonele lor natale anumite ritualui de sorginte pagana, undeva prin secolele XIII-XIV, dar nu exista date despre asta.  Cert este ca lolele, ca si regiunea Agnitei si a Vaii, in general, au intrat in legenda, si, in ciuda evenimentelor ce au perturbat mersul firesc al lucrurilor sasesti, au renascut precum niste pasari Phoenix, si continua sa reziste, si sa fie promovate si perpetuate mai departe printre agniteni, de la generatie, la generatie.

       Legenda vorbeste despre fiica unui blanar agnitean pe nume Ursula. Era vremeain care, aceste meleaguri erau calcate de diferite invazii, fie turcesti, sau tatare. Se spune ca, la momentul unei astfel de invazii, populatia a fost nevoita sa se ascunda intre zidurile ce inconjurau, la acel timp, biserica evanghelica a orasului. In ciuda faptului ca nimeni nu avea curajul sa se ridice impotriva cotropitorilor, se spune ca, Ursula s-a imbracat in niste blanuri ramase de la tatal ei si niste zdrente. Intr-un final, cand turcii aproape ca intrasera in cetate, Ursula, in imbracamintea ei zdreturoasa, i-a speriat atat de tare incat, au renuntat la cucerireaa cetatii si au parasit orasul.
De atunci, se crede ca, in amintirea legendarei eroine a Agnitei, sasii au decis sa apere, in mod simbolic, imbracati asemeni fetei, fiecare breasla a orasului. 
        Pana in 1872, cand breslele se desfiinteaza definitiv, fiecare dintre ele avea lolele sale, si aparau lada breslei respectiva, si inmanarea lazii catre noua capetenie. Agnita, astazi, singura localitate din zona Hartibaciului care este oras, in trecut, avea suficienta putere economica incat sa detina bresle: croitori, pantofari, curelari, dogari, olari, blanari, fierari. 
         Revenind la desfiintare, dupa aceasta data, oamenii vremii hotarasc ca aceasta traditie sa se transforme intr-o sarbatoare si sa reuneasca toate breslele localitatii. Astfel, apare ceea ce cunoastem azi drept Parada Lolelor, sau Fuga Lolelor. Pana in 1911, sarbatoarea rezista fara probleme. Apoi, de abia dupa Marele Razboi este reluata si mentinuta pana in preajma Celui de-al Doilea, cand incepe o perioada grea pentru sasi. Mai ales odata cu intrarea pe teritoriul Romaniei a sovieticilor si inceperea perioadei deportarilor, cand, pe motiv ca ar fi colaborat cu hitleristii, fara sa se tina seama ca nu toti aveau legaturi cu asta, societicii incep depopulari masive.

       Sa fi fost asta moartea lolelor. Si totusi nu!  Chiar daca o parte dintre sasi pleaca si duc cu ei obiceiul in Germania, la noi, sarbatoarea mai rezista pana in 1969, cand dispareaproape pentru totdeauna.


      Si totusi, o speranta...

    Speranta apare in 2007, cand la initiativa unor oameni cu simt traditional, vechea traditie saseasca este reluata si dusa mai departe, in fiecare an, la inceputul lunii februarie, sau sfarsitul lui ianuarie. Depinde de calendar.

    Si... pana la urma, ce sunt lolele?

   Eu as spune ca sunt niste paznici ai bunatatii, niste luptatori impotriva raului si a iernii grele.

        Sarbatoarea pocniturilor de bici, la Sibiu

       Este o dimineata geroasa. Atat de geroasa incat soarele abia reuseste sa incalzeasca zona si orasul amortit dupa inca o noapte cu temperaturi joase.

Chiar si asa, soseste la Sibiu un autocar cu oameni dornici de distractie si de impartasire a valorilor lor cu sibienii. Da, sunt aceioameni care, acum 10 ani, au reinviat traditie lolelor.

      

   Dintre zidurile vechiului Hermannstadt, apar sute de oameni costumati, in amintirea Ursulei, cu haine ce reprezinta niste zdrente si cu masti, care mai de care mai diverse. Primii sunt biciuitorii, adica cei care, cu multa sete, pocnesc din bicele lor lungi spre a alunga iarna si spiritele rele care misuna pe la colturi. De altfel, ei sunt cei care deschid parada. Apoi, urmeaza lolele ce insotesc breslele cu atributiile lor. Ele aveau rolul, in trecut, sa insoteasca in siguranta lazile. Astazi, folosesc asta pentru spectacol.

       In traseul lor, au loc cateva opriri prin care, breslele insotite, prezina momente de spectacol, in ritm de muzica saseasca. In ziua de azi, breslele care compun alaiul sunt blanarii, croitorii, dogarii si curelarii.

Apoi, alaiul din nou se porneste iar piata Sibiului este "asediata" de lole acompaniate de sunetele bicelor si de fanfara.  

   Prin urmare, lolele au adus marea sarbatoare a Agnitei, in Marele Oras al regiunii, pentru ca, odata cu ele, si noi sa ne bucuram de venirea unor vremurimai bune si mai calde.

   Asa cum ati vazut, articolul l-am numit "Lolele, o istorie a normalitatii". 

Nu intamplator am facut-o. Azi, am simtit ca traiesc intr-o lume normala, in care oamenii, indiferent de etnie, se intalnesc si sabatoresc. Azi, a fost acea atmosfera speciala, o stare ce destul de rar o intalnesti alaturi de atat de multa lume in jurul tau. O zi in care Sibiul a fost mai colorat.

Fiti veseli! Merita!!