Timisoara, o mica surioara a frumosului                                        Torino

   

    Servus dragilor, tuturor celor care sunteti calatori, sau simpli doritori delocuri noi. 

    Destul demult a trecut a trecut de cand nu am mai fost intr-un alt loc in afara Sibiului, insa, iata ca de data asta, am reusit sa calatoresc intr-un loc minunat al tarii, calatorie pe care o sa o impartasesc cu voi.

    Poate ca, nu intamplator, titlul acestei postari face legatura intre Torino, si locul vazut recent de mine, adica, minunata Timisoara, caci despre ea este vorba. 

    Si totusi, de ce Timisoara-Torino, si nu alta combinatie? 

    

    Pentru ca cele doua orase sunt ceva mai speciale, in felul lor. Este vorba despre destinul unei familii, care ajunge undeva la apogeu in secolul XVIII, adica in vremea cand Timisoara este eliberata de de sub stapanirea otomana, sub care, dealtfel statuse aproape 200 de ani, devenind acum parte a Imperiului Habsburgic. Revenind la familie, destinul unui urmas a stapanilor din Torino, se infiripa cu orasul de pe Bega. Numele lor, Savoya! O veche familie ce isi stabileste capitala stapanirii lor la Torino, cu mai bine de 180 de ani, inaintea cuceririi Timisoarei.

    Eugeniu de Savoya, unul din marii generali ai Imperiului Habsburgic, avea sa alipeasca orasul la teritoriul imperiului, in 1716, si sa il transforme intr-un adevarat oras baroc. De aceea, Timisoara are in stema, steagul familiei de Savoya.

    Ajungand in zilele noastre, in partea de vest a tarii, ni se infatiseaza un oras, asa cum afirmam si pe Facebook, "ca afara", adica acel oras pe care ni l-am dori cu totii. Evident, ca orice oras, si acesta are prefectiunea lui, iar perfectiunea este subiectiva, in astfel de cazuri. Pentru mine, Timisoara este altfel, chiarsi fata de Sibiu, oras care este minunat si de care nu m-am plictisit, insa, ar fi bine sa recunoastem uneori, ca exista si ceva altfel. Si s-ar putea ca aceste locuri altfel, sa fie chiar la noi in tara. Si sunt. 

       Poate va intrebati, cum mi s-a parut acolo si cum a fost experienta traita acolo. Sunt uneori sentimente greu de deschis, cand ai in fata ochilor Piata Unirii, sau Piata Operei, piata in care am avut o revolutie adevarata in zilele de 16-17 decembrie 1989. Nu o sa deschid acest subiect, pentru ca nu este cazul, si pentru ca, unii inca au impresia ca acest eveniment a tinut pana la moartea lui Ceausescu, cand in realitate, a fost mult mai scurt. In amintirea lor, orice colt al Timisoarei aminteste de 1989 si culmineaza cu un monument al Eroilor in Piata Operei.

      

     Nu prea poti sa nu bagi in seama un monument comemorativ, mai ales cand realizezi ca numele trecute acolo, sunt ale unor persoane care au avut un scop comun.    Poate ca e un semn, sau poate altceva, faptul ca monumentul se afla in fata Marii Catedrale de la Timisoara, opera a arhitectului Ioan Traianescu, care a conceput-o in anii '30, si cu care orasul asta chiar se identifica, asa cum avem la Sibiu Turnul Sfatului sau Catedrala Evanghelica. Imi spunea cineva in felul urmator: "Nu concep Timisoara fara catedrala!". Si ii dau dreptate,  sincer. Oamenii de aici au un anumit respect fata de constructia asta, chiar daca au confesiuni diferite. Absolut toate suvenirurile au in prim-plan aceasta mareiserica inconjurata de frumoasele cladiri in stil Art-Nouveau,ce parca imbraca piata intr-un costum de parada.

   Dar, Piata Operei este cea mai noua din piatele centrale ale orasului, ea fiind conceputa undeva la sfarsitul secolului XIX, pe locul unei parti din fortificatiile construite de austrieci, fortificatii ce au alcatuit candva, cea mai mare cetate bastionara, construita sub forma de stea, de pe teritoriul actual al Romaniei. Din cetate, actuala Timisoara mai pastreaza doar un bastion, probabil, lasat pentru a aminti ca tehnica preluata si de austrieci in construirea forturilor era cea mai moderna, la vrmea respectiva.

    Astazi, prin adaptari, Bastionul Thereza este o legatura a vechiului cu noul, in ceea ce priveste circulatia rutiera.  

    

    Va spuneam ca, Piata Operei este cea mai tanara. Ei bine, in partea opusa a marii piete, exista alte doua locuri libere ale centrului, locuri prin care, efectiv intri in interiorul cetatii ramasa golasa, dupa sistematizarea orasului. Este vorba despre Piata Libertatii si Piata Unirii.

  Despre Piata Unirii, sa a Domului mai bine spus, se stie ca este cea mai veche si ca ea s-a dezvoltat odata cu cetatea, insensul in care, precum fortificatiile, cladirile de aici, s-au construit cumva progresiv. Printre ultimele cladiri terminate este chiar Domul Catolic, ale carui lucrari s-au terminat definitiv abia la 1774. Alaturi de Catedrala Mitropolitana, pentru timisoreni, Domul este un reper, si poate, chiar un ceas imens, prinprezenta celor doua turnuri cu orologiu.   

    Nu poti sa mergi in Timisoara si sa ratezi fabrica bere, pentru ca, nu-i asa, dupa multe locuri vazute, ai nevoie de o reincarcare.

    Chiar daca prima fabrica de bere a fost infiintata la Sibiu, in 1717, iar actuala Timisoreana, un an mai tarziu, fabrica de aici, poate fi considerata prima, pentru ca ea functioneaza si astazi. La anul, tocmai va implini 300 de ani.

Hai noroc! :)))

    Am gasit intr-un articol, cum ca Timisoara nu ar fi oras turistic. Eu cred a este! Si ceea ce am vazut acolo este minunat, chiar si doar in 2 zile. Imi doresc sa revin curand acolo. Poate voi descoperi si alte lucruri. 

      Pana una-alta, celor care vor sa ajunga la Timisoara le doresc un drum frumos si interesant.  Si sa se mandreasca cu faptul ca titlul de Capitala Culturala Europeana se intoarce la noi in tara.

Ser sa va simtiti bine!  Nu uitati sa pretuiti si sa iubiti ce aveti in tara, indiferent de neam si confesiune!